Un ambulanțier concediat pentru că s-a îmbătat în timpul serviciului va fi reangajat și va primi salarii compensatorii

Un ambulanțier concediat pentru că s-a îmbătat în timpul serviciului va fi reangajat și va primi salarii compensatorii
Publicat: 29/07/2019, 17:38

Viorel Rugină, unul dintre asistenții medicali de la Stația Bârlad, în vârstă de 48 ania fost prins beat în timpul serviciului în noaptea de 7 ianuarie. Băbatul a fost suspendat din fucție de SAJ Vaslui, fiind ulterior dat afară, potrivit VremeaNouă.

„Pe 7 ianuarie a fost testat tot personalul SAJ Vaslui, de la toate stațiile Serviciului. A fost un control de rutină, pentru toți angajații, la intrarea în tură. La Stația Bârlad, la intrarea în tură, la ora 19:00, unul dintre asistenții medicali, Viorel Rugină, a fost testat cu alcooltestul, având 0,90 alcool pur în aerul expirat. S-a deschis o anchetă internă în acest caz și vor fi luate cele mai drastice masuri. Noi avem toleranță zero la alcool în timpul serviciului. Este o cercetare disciplinară, conform Codului Muncii.”, a declarat în luna ianaurie directorul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Bărbatul a contestat în Instanță decizia SAJ de a-l da afară, iar judecătorii i-au admis contestația.

„Dispune anularea deciziei nr. 11 emisă de intimatul Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui pe data de 28.01.2019. Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei nr. 11/28.01.2019. Obligă intimatul să-i achite contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data desfacerii contractului individual de muncă până la data plății efective. Cu drept de apel în termen în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Tribunalul Vaslui”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Noutăți despre starea lui Florin Piersic. Ce transmit medicii săi
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Vești bune despre Florin Piersic! Gestul făcut de marele actor după ce starea lui s-a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
VERIFICARE MASIVĂ în România. Confirmarea a venit direct de la Poliție
Doliu la Hollywood. A murit un personaj legendar
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Cum este empatia socială influențată de infecții?